| Prima pagină | Despre Nisporeni | Harta Nisporeni | Referinţe utile | Oraşe înfrăţite | Turism | Contact |
Eugenia Bogdan are aproape 5 ani şi trăieşte împreună cu bunica, sora şi fratele ei într-o căsuţă în cel mai sărac cartier al orăşelului Nisporeni. Avea şapte luni când părinţii ei au plecat la Moscova. De atunci au trecut patru ani, dar Eugenia nu are nici o veste de la ei.
Când era mai mică, stătea numai în casă, împreună cu fraţii ei. Nu mergeau la grădiniţă pentru că acolo nu erau locuri. Bunica pleca uneori, ca în povestea caprei cu trei iezi, după mâncare, şi-i lăsa închişi în casă. Eugenia, fiind mezina, la fel ca iedul cel mai mic, era ascultătoare. Însă, după ce şi-a pierdut odată părinţii, tare îi era frică să o piardă şi pe bunica. Şi acum îi este frică. Când se gândeşte la asta, tocmai nu poate respira.
Apoi a fost reparat un bloc al grădiniţei din apropiere. S-au deschis două grupe noi şi bunica i-a dus de mânuţa încolo pe toţi trei copii. La grădiniţă e mai bine, pentru un copil, decât singur acasă.
La început, bunica se temea că nu va avea bani în de ajuns ca să plătească la grădiniţă pentru mâncare, pentru ea şi fraţii ei. Dar tanti directoarea i-a spus să scrie cerere la Primărie ca să fie scutită de aceste plăţi. Astfel, au mers la grădiniţă, Eugenia şi Năstica în grupele lor, iar Ionel în grupa pregătitoare. Acum Ionel este în clasa întâi.
Eugenia spune că la grădiniţă „este interesant, sunt mulţi copii, cărţi şi jucării”. Şi-a făcut prieteni. Îi place să se joace cu ei de-a prinselea şi să se dea pe toboganul din curte.
Acum, când nepoţii merg la grădiniţă, bunica poate să se ducă la lucru. S-a angajat la o întreprindere de încălţăminte din orăşel şi are un salariu.
Seara se întorc toţi patru acasă. „Mergem la apă toţi împreună”, spune Eugenia. „Bunica ne-a făcut căldăruşe din cutii de maioneză”. Apoi iau masa. După masă, Năstica spală blidele într-un lighenaş pe o măsuţă. Ion îşi face lecţiile. Iar Eugenia se joacă cu căţeluşul pe care nu demult l-a fătat Căţeluşa. Când se satură de joacă, se urcă în braţe la bunica şi o roagă să le spună o poveste. Ionel şi Năstica vin şi ei să asculte, până adorm toţi într-un pat mare, obosiţi şi fericiţi. Asta e familia lor.
http://prescolar.edu.md/newsview.php?l=ro&idc=76&id=164
|
|
||||||||
| L | M | M | J | V | S | D | ||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | ||
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | ||
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | ||
| 27 | 28 | 29 | ||||||